Accident: reprezintă orice eveniment, produs în perioada de valabilitate a contractului de asigurare, cauzat de factori neprevăzuți, externi, vizibili, violenți, întâmplători și absolut independenți de voința asiguratului și care determină vătămarea corporală sau decesul acestuia.
Aniversarea contractului de asigurare: data la care se împlineşte un număr întreg de ani, în raport cu data de început a asigurării, înscrisă în polița de asigurare. De exemplu, un contract care intră în vigoare pe data de 29 iulie 2016 va avea aniversarea în fiecare an la scadenţa din 29 iulie, indiferent de frecvenţa de plată aleasă. În funcție de aniversarea unei polițe de asigurare, pot fi operate schimbări în ce privește asigurarea, precum ar fi schimbarea frecvenţei de plată. Astfel, schimbarea frecvenţei de plată se poate face la orice aniversare a contractului.
An contractual: perioada de timp între două aniversări succesive.
Anuitate: termen folosit în asigurările de viață care reprezintă o serie de plăți regulate, la un anumit interval de timp, efectuate de compania de asigurare, pe o anumită perioadă determinată sau pe întreaga viață a asiguratului.
Asigurare de viață: contractul incheiat cu o societate de asigurări, care are ca obiect suma asigurată, plătibilă beneficiarului la producerea evenimentului stabilit în poliță. Ea poate conține și alte beneficii în afară de protecția financiară, respectiv componente de economisire sau de investiții.
Asigurare Unit-Linked: contractul de asigurare care pe lângă protecția asiguratului oferă și posibilități investiționale pe termen mediu și lung. Asiguratul are dreptul de a alege fondurile și structura în care se vor investi banii și are posibilitatea să schimbe această structură pe parcursul derulării asigurării. În schimbul primei de asigurare, asiguratul va primi o cotă parte din investițiile făcute, „unit-uri” la fondul de investiții respectiv.
Asigurat: persoana în favoarea căreia se încheie asigurarea, al cărei nume este specificat în polița de asigurare şi a cărei viaţă face obiectul contractului de asigurare.
Asigurător (societate de asigurare): persoana juridică română autorizată să exercite activități de asigurare, sucursala sau filiala unui asigurător dintr-un stat terț, precum și sucursala unei societăți de asigurare sau a unei societăți mutuale dintr-un stat membru, care a primit o autorizație de la autoritatea competentă a statului membru de origine.
Beneficiar: persoana desemnată în contractul de asigurare să încaseze despăgubirile plătibile în baza poliței de asigurare, în cazul în care asiguratul decedează. Dacă nu au fost desemnaţi beneficiari, aceştia vor fi moştenitorii legali ai asiguratului. Excluzând indemnizaţia de deces şi alte situaţii speciale, menţionate în contractul de asigurare, pentru celelalte clauze suplimentare indemnizaţia de asigurare se va plăti asiguratului.
Boală: orice suferință sau dereglare a funcțiilor organismului, diagnosticată ca atare de un medic specialist
Cerere de asigurare: formular tipizat redactat de către asigurător pentru a obține informațiile necesare în vederea evaluării riscului și pentru emiterea contractului de asigurare.
Clauze suplimentare: acoperiri opționale care pot fi atașate la încheierea unei polițe sau la orice aniversare a poliței de asigurare.
Condiţie preexistentă: orice boală sau vătămare corporală din accident sau altă condiţie medicală a asiguratului, diagnosticată ca atare de un medic sau ale cărei simptome s-au manifestat pentru prima dată înainte de data intrării în vigoare a asigurării de viață și care nu a fost declarată companiei de asigurări. În cazul condiției preexistente firma de asigurare nu plătește despăgubiri.
Contract de asigurare: este actul juridic bilateral prin care Titularul/ Contractantul asigurării se obligă să plătească prima de asigurare în schimbul preluării riscurilor asigurabile de către Asigurător.
Contract de asigurare cu suma asigurată redusă: un contract de asigurare în care persoana care a contractat asigurarea nu mai continuă plata primelor de asigurare și contractul este modificat astfel încât suma asigurată va fi redusă de către asigurător proporțional cu valoarea primelor de asigurare deja plătite. Persoana care a contractat asigurarea nu va mai plăti nicio primă până la maturitatea contractului, va beneficia de o protecție cu o suma inferioara celei initiale, iar la maturitate va primi ca și beneficiu valoarea Sumei Asigurate Reduse.
Contractantul asigurării: persoana fizică sau juridică care încheie contractul de asigurare împreună cu asigurătorul și care se obligă să plătească primele de asigurare. Unele companii de asigurari folosesc Titular in loc de Contractant.
Data de încheiere a contractului de asigurare: data la care a fost semnată cererea de asigurare și a fost plătită prima inițială de asigurare.
Data intrării în vigoare a contractului de asigurare: data la care Asigurătorul emite polița de asigurare, ca urmare a evaluării cererii de asigurare.
Data maturității: data la care persoana asigurată devine eligibilă să primească beneficiile, conform condiţiilor de asigurare. După această dată, obligaţiile companiei de asigurare încetează, compania de asigurare nu mai acoperă riscurile, iar asiguratul nu mai trebuie să plătească primele de asigurare.
Data scadentă: termenul de plată a primei de asigurare pentru menținerea în vigoare a contractului de asigurare.
Durata asigurării: este perioada de timp exprimată în număr întreg de ani de asigurare, începând cu data intrării în vigoare și până la data de expirare a contractului de asigurare.
Datorii în baza contractului de asigurare: prime contractuale neplătite la scadență, taxe și alte costuri neachitate, datorate asigurătorului conform condițiilor de asigurare.
Eveniment asigurat: un eveniment la apariţia căruia Asigurătorul va plăti indemnizaţia de asigurare către Asigurat/ Beneficiar, conform prevederilor condiţiilor de asigurare.
Excludere: termenul care definește o situaţie în care compania de asigurări nu datorează indemnizația de asigurare, deşi s-a produs riscul asigurat. De exemplu, la unele polițe de asigurare în caz de deces există o clauză prin care compania de asigurări nu plătește despăgubirea dacă decesul a survenit din cauza unei boli despre a cărei existenţă asiguratul nu a informat compania de asigurări la data încheierii poliței.
Forță majoră: se referă la un eveniment extern, imprevizibil, absolut, invincibil, inevitabil, neașteptat și independent de voința părților, invocat de una din părți, dovedit cu documente emise de autorități publice competente, care a împiedicat una din părți să își îndeplinească obligațiile contractuale, deși a depus toate eforturile necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor respective. Părțile sunt exonerate de răspundere pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, dacă fac dovada că acestea s-au datorat unui caz de forță majoră.
Frecvența de plată: perioada la care trebuie plătită prima de asigurare. Aceasta poate fi: anuală, semestrială, trimestrială sau lunară.
Incapacitate de muncă: întreruperea activității de muncă a Asiguratului ca urmare a unei boli sau accident. Incapacitatea de muncă poate fi datorată unei invalidități parțiale sau totale, permanente sau pentru o perioadă de timp. Incapacitatea de a munci, survenită în urma unei accidentari sau boli va trebui dovedită prin documente specifice,conform conditiilor contractuale.
Indemnizație de asigurare/ despăgubire: suma care va fi plătită de Asigurător în urma producerii evenimentului asigurat. Indemnizația de asigurare se va calcula în funcţie de sumele asigurate pentru beneficiile prevăzute în poliţa de asigurare. Oriunde apare în condițiile contractuale termenul de despăgubire are același înțeles cu cel de indemnizație de asigurare.
Indemnizația/ despăgubirea de deces: reprezintă suma de bani plătită Beneficiarului în cazul decesului Asiguratului. În cazul în care nu există Beneficiaridesemnati, aceștia vor fi moștenitorii legali ai Asiguratului.
Interes asigurabil: interesul pe care îl are un Titular/ Contractant de poliță în riscul asigurat de contractul de asigurare. Titularul/ Contractantul are un interes asigurabil dacă este posibil să sufere o pierdere reală sau un prejudiciu în cazul în care are loc evenimentul asigurat.
Intervenție chirurgicală: orice procedură sau tehnică medicală efectuată asupra persoanei asigurate într-un spital de către un medic chirurg și considerată necesară de către un medic specialist pentru vindecarea sau ameliorarea unei boli sau vătămări corporale suferite de persoana asigurată. Procedura/tehnica trebuie să implice o incizie și să fie efectuata sub o anestezie locală sau generală de către un chirurg cu drept de liberă practică, în prezența unui medic anestezist.
Limita sumei asigurate: cuantumul maxim al sumei pe care Compania de asigurări o poate plăti ca și despăgubire în cazul producerii unui eveniment asigurat.
Oferta de asigurare: document prezentat de Compania de asigurări persoanei care doreste sa incheie o asigurare si care conține propunerea de produs de asigurare și detalii despre acesta, conform solictării persoanei care doreste sa incheie asigurarea.
Perioada de asigurare: reprezintă intervalul de timp dintre ora 0 a zilei în care contractul de asigurare intră în vigoare și ora 24 a ultimei zile a perioadei pentru care s-a încheiat asigurarea și s-au plătit primele de asigurare.
Perioada de grație: este o perioadă de la data scadentă, acordată de Asigurător pentru achitarea primei de asigurare. În perioada de grație, persoanele asigurate beneficiază de întreaga protecţie oferită de contractul de asigurare.
Prima de asigurare: suma pe care trebuie să o plătească o persoană care încheie o poliță de asigurare, în schimbul preluării de către compania de asigurare a riscurilor asigurabile, în conformitate cu prevederile unui contract de asigurare.
Polița de asigurare: document eliberat de Asigurător, care dovedeşte existența unui contract de asigurare. .
Preț de cumpărare: prețul prin care o unitate (denumită “unit”) este cumpărată de către Titularul/ Contractantul asigurării. Prețul se aplică doar pentru asigurările cu componentă de investiție.
Preţul de vânzare al unităţii de fond: este prețul la care o unitate de fond este vândută de către Titularul/ Contractantul asigurării. Prețul se aplică doar pentru asigurările cu componentă de investiție.
Program de investiții: reprezintă un portofoliu standard de diverse tipuri de active financiare, administrate de Asigurător. Alegerea programelor de investiții se poate realiza la data semnării contractului de asigurare și, ulterior emiterii contractului, printr-o solicitare scrisă adresată și transmisă Societății.
Spitalizare: orice perioadă de internare într-un spital a persoanei asigurate, perioadă considerată de către un medic necesară pentru ameliorarea sau vindecarea unei boli sau a unei vătămări corporale suferite de persoana asigurată.
Suma asigurată: suma stabilită în polița de asigurare, în funcţie de solicitarea asiguratului şi de evaluarea riscului de către firma de asigurare. Suma asigurată este garantată de către compania de asigurare.
Titularul asigurării: persoană fizică sau juridică, care încheie contractul de asigurare cu Asigurătorul şi care are obligaţia de plată a primelor de asigurare.
Valoarea de răscumpărare: valoarea plătită contractantului/titularului, la solicitarea acestuia, după deducerea eventualelor datorii şi taxe, în cazul încetării contractului de asigurare, înainte de data maturitătii, altfel decât ca urmare a producerii evenimentului asigurat. Recomandarea specialiștilor este să se păstreze contractele de asigurare in vigoare până la data maturității, pentru a putea fi incasate beneficiile.
Valoarea de maturitate: suma de bani plătită Asiguratului în cazul în care acesta este în viață la data maturității contractului de asigurare. Valoarea de maturitate este valabilă numai în cazul asigurărilor cu componentă de economisire sau investiție.